Fotografie

La gara, ploaie si dealuri invaluite in ceata. In spatele liniilor de cale ferata, pe un damb, o floare galbena cu tulpina inalta si o vrabie care-o atinge in treacat. Tulpina se apleaca, florile galbene se-apropie de pamant, revarsand stropii mari de ploaie adunati intre petale. Dedesubt, cateva vrabii isi scutura energic aripioarele ude.

Amy

Amy WinehouseAmy – un documentar despre cantareata britanica Amy Winehouse, sau, mai bine zis, despre viata si fragilitatea ei, despre vulnerabilitatea unui om care se autodistruge, impins de inconstienta, setea de bani si lipsa de sensibilitate a celor din jur. Tulburator spectacolul distrugerii vietii, tulburatoare si lipsa de intelegere a presei si a publicului… In momentul in care problemele cantaretei cu drogurile si alcoolul au devenit cunoscute, toata lumea s-a grabit sa eticheteze, sa condamne, sa se revolte, sa simplifice, sa ridiculizeze. Ce s-a pierdut in marea de judecati pripite si mecanice a fost lupta unui om si delicatetea insasi a unei vieti care se stingea sub ochii nostri, fara ca noi sa observam.

Descopera-ti potentialul!

Din cand in cand ma surprind gandindu-ma la potentialul meu inca nedescoperit si la multitudinea de lucruri minunate care ar putea iesi la iveala odata ce… Apoi imi aduc aminte de cuvintele lui Dylan Moran:

„Stai departe de potentialul tau! O sa-l strici – e potential, lasa-l in pace. Oricum, e ca si continutul contului tau bancar: intotdeauna ai mai putin decat crezi. Nu te uita la el! Lasa-l ca pe un fel de usa incuiata in interiorul tau. Asa si trebuie sa fie. Pentru ca atunci, cel putin in mintea ta, interiorul va fi intotdeauna asemanator cu cel al unui palat. Podele minunate, stralucitoare, de marmura, draperii de brocart. Ferestre cu menouri, orice ar insemna asta. Pasari flamingo servind bauturi. Piane aruncand tartine in gura unor femei si barbati plini de eleganta, care fac schimb de vorbe de duh…„O da, asta-mi aduce aminte de vremea cand eram la BudaPeshta cu Binky… Incercam sa furam o gasca de la cazinou… hahaha…” Dar nu va fi asa. Tot ce vei vedea va fi o pisicuta gri infometata, cu diaree, stand pe un pat fara saltea,  cu ochii ei imensi, mieunand la tine. Si fumand, probabil. In timp ce o proprietara cu emfizem isi va descalci sosetele pe fundal. Si un tip de culoarea vinetei, intr-un maiou perforat, cu o cana de ceai de vita in mana, o sa zica: „eeauuurgh….iiigh…mua”. Asta e potentialul tau. Nu vrei sa afli ca tot ce poti obtine, daca depui tot efortul de care esti in stare, daca-ti storci si ultimul strop de energie si te dedici ideii de a deveni mai bun, ca tot ceea ce vei reusi sa faci va fi poate sa mananci mai putine snacks-uri cu gust de branza.”

Pornesc totusi cu destula curiozitate si entuziasm in cautarea palatului imaginat, temandu-ma doar pe jumatate ca in locul lui s-ar putea sa gasesc patul fara saltea, pisicuta fumatoare, betivul in maiou perforat si proprietara cu emfizem. Poate ca exista variante intermediare? De exemplu, pisicuta, betivul si proprietara pe podelele de marmura ale palatului, printre pasarile flamingo servind cocktailuri?

Dovedeste ca nu esti robot

De fiecare data cand postez un comentariu pe un blog, mi se cere sa scriu o combinatie de cifre si litere, pentru a „dovedi ca nu sunt robot”. Ieri mi-am uitat acasa mobilul si am plecat la un film. Inainte de inceperea filmului, am cautat de cateva ori telefonul, nu pentru ca mi-ar fi trebuit cu adevarat, ci pur si simplu din obisnuinta.

Azi-dimineata, in drum spre lucru, am urcat in liftul care ma duce pana la peronul metroului. Pentru ca observasem ca de fiecare data scot portofelul, in care caut cartela de metrou, cu 2-3 minute inainte de a ajunge la aparatele de taxat, astazi ma hotarasem sa nu mai fac asta, ci sa astept pana in momentul cand voi fi in fata aparatelor. Chiar in clipa in care luasem hotararea, mana mea s-a miscat automat spre portofel si cartela a aparut ca de obicei, cu avansul regulamentar de 2-3 minute.

Enigma

Un placut intermezzo in aceasta lenesa dupa-amiaza ploioasa: documentarul Enigma, dedicat vietii si carierei lui Sviatoslav Richter. Dincolo de marele talent muzical, m-a impresionat calitatea umana a pianistului. Am avut sentimentul ca degaja ceva discret, delicat si senin. Mi-a ramas in minte mai ales portretul plin de respect si simpatie, dar si de umor, facut pianistei Maria Yudina.

Richter mentioneaza extraordinarul talent al artistei, obiceiul ei de a-si face cruce pe scena la inceputul fiecarui concert in plin regim comunist, interpretarea extrem de violenta a unei piese de Bach, pe motiv ca Rusia era in razboi cu Germania, aparitiile furtunoase si carismatice: „De fiecare data cand intra pe scena, parea ca merge prin ploaie”.

Fragmentul de mai jos face parte din concertul numarul 23 al lui Mozart, concert pe care Stalin l-a auzit la radio in interpretarea pianistei. Trimisii sai au trezit-o pe Yudina in mijlocul noptii si au dus-o intr-un studio, unde i-au cerut sa-l inregistreze. Desi era pianista preferata a lui Stalin, Yudina a ramas o critica ferventa a regimului comunist. Atunci cand i s-a acordat Premiul Stalin, artista a donat banii pe care-i primise in contul premiului Bisericii Ortodoxe, in scopul de „a inalta eterne rugaciuni pentru pacatele lui Stalin”.

Compasiune

După o nuvelă de Cehov:

Într-o zi friguroasă de iarnă, un om bogat vede pe stradă un cerșetor. În loc să-i dea pur și simplu bani, îl ia acasă și, pentru banii pe care-i va câștiga, îl pune să taie lemne. În acest fel,se gândește mulțumit binefăcătorul, va învăța să fie responsabil și nu doar să aștepte pomeni de la alții. Ajungând acasă, îl lasă pe cerșetor cu o servitoare, care urmează să-i arate ce are de făcut. Aceasta îl face cu ou și cu oțet pentru că e leneș și cerșește, apoi, bodogănind, îi arată lemnele care trebuie sparte.

Câteva zile mai târziu, bogătașul îl întâlnește din nou pe fostul cerșetor, care de data aceasta muncește. Sigur de rolul propriei sale mărinimii în transformarea celuilalt, îl întreabă totuși care a fost cauza. Omul îi spune că în ziua în care încercase să taie lemnele, era frig și ningea, iar el era nemâncat și slăbit, așa că fusese nevoit să se oprească destul de repede. Atunci, servitoarea, bruftuluindu-l în continuare, tăiase toate lemnele în locul lui. Gestul ei îl făcuse mai târziu să caute de lucru.

Discreție

Un vers al lui Leonard Cohen care mi se pare că surprinde esența ideii de profesor: “Follow me, the wise man said, but he walked behind.”

Urme

Ascultând ploaia, apoi urmele ei in tăcerea de după. La fel cum absența cuiva care tocmai a plecat stăruie încă în camera goală.

Metafora care nu era

Urmăresc de câteva zile aşa-numitul „război intelectual” dintre Nicolae Breban şi Horia Roman Patapievici – Gabriel Liiceanu – Andrei Pleşu – Toader Paleologu, care de fapt nu e nici război, nici intelectual.

Într-o emisiune difuzată de Antena 3 şi apoi, se pare, în cadrul unei şedinţe a Academiei, Nicolae Breban a afirmat despre Horia Roman Patapievici că, dacă ar fi trăit în Polonia şi ar fi criticat poporul polonez aşa cum a făcut-o cu poporul român, ar fi fost împuşcat. În schimb, în România, textele sale nu au declanşat nicio reacţie.

De aici, Horia Roman Patapievici a concluzionat: „Breban a spus că soluţia la problema culturii române este împuşcarea a doi oameni, Gabriel Liiceanu şi cu mine.” „El spune că, dacă eu aş fi trăit în Polonia şi aş fi scris în Polonia, până acum aş fi fost deja împuşcat. Şi regreta faptul că românii nu reacţionează. Altfel spus, el regretă că românii nu m-au împuşcat încă. E ceva incredibil. Sunt consternat.”

Ciudat, pentru că nu asta rezultă din cuvintele iniţiale. Sigur, este posibil ca acestea să fi fost gândurile din spatele controversatei declaraţii, însă din analiza ei efectivă nu se poate deduce asta. De ce? Pentru că „reacţie” nu este echivalent cu „reacţie radicală” sau „împuşcare”, ci s-ar putea referi, de exemplu, la o dezbatere publică serioasă.

Şi mai ciudat este că această interpretare a fost preluată, extinsă şi hiperbolizată şi de către alţi intelectuali solidari cu H.R. Patapievici, într-un acces prea facil de (auto)victimizare:

„Aştept acelaşi gest din partea conducerii Academiei Române, după apelul la asasinat lansat în plină şedinţă a secţiei de filologie şi literatură: Patapievici şi Liiceanu, a spus el, ar trebui împuşcaţi.” (Toader Paleologu)

„Nu sunt de acord să fiu împuşcat” (Gabriel Liiceanu)

„Aud că dl Nicolae Breban a cerut, într-o şedinţă de secţie a Academiei Române, ca domnii Patapievici şi Liiceanu să fie împuşcaţi pentru lipsă de patriotism. Îl rog pe dl. academician să mă adauge şi pe mine micului grup ce urmează a fi dus în faţa plutonului de execuţie.” (Andrei Pleșu)

La aceste spectaculoase remarci, Nicolae Breban a răspuns:

„Ăsta este un folclor. Eu am mai auzit tonul ăsta. La Academie am repetat doar pe scurt ce am spus la Antena 3 (într-o emisiune, n.r.), dar asta cu împuşcatul este o variantă din ce am spus (…) am spus că, dacă omul ăsta, Patapievici, ar fi fost în Polonia şi ar fi murdărit şi înjurat istoria poloneză, probabil că polonezii l-ar fi împuşcat, nu eu. A fost o metaforă, poate nefericită, dar arăta faptul că eu dispreţuiesc atacurile la adresa neamului românesc şi a istoriei acestui neam. Vroiam să spun că probabil polonezii ar fi reacţionat foarte dur. Asta vroiam să spun. Pe când în România nu a reacţionat nimeni. Dispreţuiesc pe cei care atacă istoria şi limba românească. Asta e tot ce am spus. N-am spus nimic de Liiceanu.”

Eu nu văd care ar fi metafora. Eventual s-ar putea vorbi despre o juxtapunere neinspirată de situaţii sau despre un exemplu prea radical în contextul discuţiei respective… dar nu despre o metaforă. În plus: de ce ar fi orice atac la adresa românilor automat demn de dispreţ?

A mai existat o declaraţie a lui Nicolae Breban care mi-a atras atenţia deoarece, în mod ironic, părea ecoul unor abordări similare venite în trecut din partea lui Gabriel Liiceanu sau Andrei Pleşu: „Nu am spus nimic, nu mă interesează nici Patapievici şi nici alţii care au punctele lor de vedere despre literatură dar care nu au o operă esenţială, ei nu pot dialoga cu mine.” Acesta pare să fie adesea răspunsul intelectualilor români din spaţiul public atunci când sunt criticaţi. În loc să raspundă concret criticilor formulate, ripostează reproşându-i oponentului lipsa de operă şi duşmănia faţă de intelectuali.

wordpress statistics
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.